Bancile romanesti esueaza in comunicarea online via corporate website
Agentia de consultanta Selenis a realizat, in saptamana 20-24 octombrie, prima editie a topului celor mai eficiente banci in comunicarea cu presa, pe internet. Cercetarea efectuata de Selenis releva ca “bancile romanesti esueaza in a-si folosi site-urile ca instrumente eficiente de PR”. Site-urile bancilor sufera la capitolul transparenta, contin erori grave de design si nu respecta decat intr-o proportie mica (conformitate medie = 22,55%) cele mai importante principii de buna practica in comunicarea cu presa, arata studiul Selenis. Topul s-a bazat pe o cercetare a uzabilitatii site-urilor corporate ale primelor 20 de banci din Romania, dupa cota de piata.
“Cercetarea a fost realizata in contextul in care sectorul bancar se afla de cateva saptamani in centrul atentiei presei si a opiniei publice. La adresa bancilor au fost exprimate nenumarate ingrijorari: referitoare la soliditatea lor, la cresterea dobanzilor, la comportamente speculative, la inghetarea creditelor imobiliare etc.
De aceea, cercetarea agentiei Selenis a urmarit sa determine cat de transparente sunt bancile romanesti prin intermediul site-urilor corporate. De asemenea, a urmarit sa determine in ce masura ofera informatii relevante si faciliteaza accesul la ele, in ce masura reusesc sa explice evolutia evenimentelor si sa convinga publicul in privinta gesturilor lor.”, informeaza un comunicat semnat Selenis.
Un top al primelor 10 site-uri bancare in functie de conformitatea cu principiile de buna practica in comunicarea cu presa, conform cercetarii Selenis, plaseaza pe primul loc Eximbank, urmata de CEC Bank, Piraeus Bank Romania, Unicredit Tiriac Bank si Credit Europe Bank Romania.
Cateva rezultate ale cercetarii
- doar 5 din cele 20 de banci ofera pe site datele de contact ale responsabilului de PR.
- ceva mai bine stau la capitolul comunicate de presa. Cu exceptia unui singur site (Volksbank.ro), toate au o sectiune de comunicate, chiar daca nu este intotdeauna actualizata. Dar, multe site-uri nu permit cautarea comunicatelor dupa data sau dupa cuvinte cheie si un singur site (BancaTransilvania.ro) ofera mai mult decat varianta text a acestora.
- din cele 20 de site-uri analizate, unul singur (PiraeusBank.ro) ofera posibilitatea de abonare prin email la comunicate. La fel, un singur site (CEC.ro) permite abonarea la un feed RSS.
- doar 3 site-uri de banci (CEC.ro, RBSBank.ro si PiraeusBank.ro) ofera galerii de imagini corporate (logo-uri, fotografii ale managerilor, imagini cu sediul etc, dar nici acestea nu respecta criteriile de buna practica (imaginile sunt insuficiente si nu au o rezolutie pentru print).